Jocul MOȘILOR, BELCIUGARII, PIȚĂRĂII și OLELEUL. Tradiții și superstiții de CRĂCIUN

Sărbătoarea Crăciunului înseamnă pentru cei mai mulți timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcție de țară și de istoria fiecărui popor.

Lingviștii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moștenit din latinescul „creationem”, „creație” sau „naștere”, alte izvoare istorice sugerează că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alți specialiști spun că ar proveni din slavă. Cel puțin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului.

Crăciunul este și o perioadă a tradițiilor și superstițiilor transmise din generație în generație. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorilor de iarnă se află familia și credința într-un an mai bun și mai prosper.

În seara de Ajun, casele sunt curate și pregătite în așteptarea colindătorilor. Colindul este cea mai răspândită tradiție de Crăciun, alături de împodobirea bradului.

Cum se sărbătorește în Transilvania

În satele din Maramureș, colindătorii pornesc pe ulițe în Ajunul Crăciunului și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” și cu „Capra”, reprezentații răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții „Tradiții de Crăciun” realizată de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.

Ceva mai aparte și consacrat în zona Maramureșului este „Jocul Moșilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morților. După ce au colindat toată noaptea, copiii și tinerii își iau bicele și ies pe ulițele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moșilor”.

„Moșii” maramureșeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la ușile oamenilor pentru a-i speria și pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiție nelipsită în acest colț al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru populară în care este recreat momentul apariției magilor și al păstorilor ce vestesc nașterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol, în care apar personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostașii, moartea, dracul, moșul, străjerul și mulți alții, în funcție de cât de mare este ceata.

Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale și păsări în gospodărie obișnuiesc să le dea mâncare pe săturate și o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.

În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstițioși ung cu usturoi vitele, la coarne și la șolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă și geroasă.

Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, „butea feciorilor”. Băieții se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecerea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate și fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic).

Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”. Colindul redă contextul istoric al nașterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus și descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă și tămâie.

În satul Limba, din județul Alba, se păstrează încă un vechi obicei – „Pițăratul”. Denumirea vine de la „pițărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

În comuna Ilva Mare din Bistrița-Năsăud, în Ajunul Crăciunului pornesc prin sat „belciugarii” – tineri costumați în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire și mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creștinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi așteaptă și îi răsplătește.

La Săliște, în județul Sibiu, se păstrează o tradiție veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcați în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului și a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineața, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.

În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultați de tot satul.

În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar și din localități de dincolo de munți, din județele Vâlcea și Argeș, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Săliște, care se ține anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată își prezintă jocurile tradiționale și mesajul, după care se prind cu toții în Hora Unirii.

Tradițiile din Moldova

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran și bumbișor, purtător de noroc. Bucatele tradiționale din carne de porc, tobă, caltaboși, cârnați, piftie, sarmale, dar și plăcintele poale-n brâu sunt preparate de seară.

Tradiția spune că femeile nemăritate își pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun și le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se zice că acești colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele și Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradițiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ține șerpii departe de gospodărie.

O tradiție frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieși afară cu mâinile pline de aluat și de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod tot anul”.

Tot în această zonă sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, printre care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, care sunt pentru masa din Ajun – ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roșie, legat sub formă de cruce, iar la colțurile mesei se așază căpățâni de usturoi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.

Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În unele zone, ei se îmbracă în portul tradițional, cu sumane sau cojoace și cu căciuli împodobite cu mirt și mușcate.

În unele zone, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascați – „babe și moșnegi” care prin joc, gesturi și dialog transmit urări pentru anul care vine.

Cum sărbătoresc oltenii

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”. Toți membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineața lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoși/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.

„Pițărăii” este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localitățile de pe Valea Jiului și care semnifică sacrificiul adus divinității drept mulțumire pentru rodnicia holdelor și a pomilor. Pițărăii sunt numai bărbați, copii sau adolescenți, organizați în cete, îmbrăcați în haine populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoței, năframe multicolore, ciucuri și coronițe de flori pe care le agață de prăjini de câțiva metri lungime. Alaiul pornește apoi la colindat.

În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cel mai răspândit este „Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ține Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor și al covrigilor promiși, în vreme ce alți doi țin sacul și un ciomag, pentru a se apăra de câini.

Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei vechi de sute de ani – dimineața, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se întorc acasă și scot colacii de la copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou și o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.

Cum se celebrează Crăciunul în Banat

În localitățile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băț din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Bățul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind nașul, în folclorul românesc, cu el se alungă șerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli și a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânța pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.

În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.

În ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc, în Apuseni, „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măști care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele și devine „vârva” satului – o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii și al vânatului. Băiatul pornește prin sat, însoțit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbații îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură și friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peșteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.

Cum se sărbătorește în Dobrogea

Varianta dobrogeană a „Caprei” este „Struțul”. Tradiționala costumație este făcută în această zonă dintr-o țesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundență pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moș Nicolae, pentru a începe repetițiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare avea un „cap” care se asigura de păstrarea tuturor tradițiilor, un ajutor, un contabil, un țuicar, un pisic și o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localități în care băieții se mai organizează după vechile obiceiuri.

În nordul Dobrogei, în apropierea Munților Măcinului, cetele de feciori au și „Oleleul” – personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie și înarmat cu un buzdugan și cu o sabie din lemn. Costumația este completată cu beteală, clopoței și tălăngi pe care „oleleul” le bate de pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele.

Tot în această zonă se găsesc și așa-numiții „moșoi”. Acești colindători cu măști colorate au devenit o emblemă pentru Luncavița, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măști pentru a simboliza prezența spiritelor strămoșești care alungă răul din calea nașterii lui Iisus și vestesc un an mai îmbelșugat, cu liniște și bucurii. Moșoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măști făcute din tărtăcuțe, coarne de berbec, panglici colorate, flori și mărgele colorate.